|
Curs valutar  -  20.04.2018 EUR: 4.6579 USD: 3.7656
Bucuresti-ROMANIA-
17 °C
Vant: 17.70 km/h
Umiditate: 41 %
Presiune: 34134.81 mb

20 de lucruri mai putin stiute despre Romania

1. Rețeaua de transport în comun de suprafață din București este cea de a patra cea mai mare din Europa (și una dinte cele mai dense de pe continent, transportând 2,3 milioane de pasageri pe zi).

RATB

2. Bancnota românească de 10 bani pusă în circulație în 1917 este cea mai mică bancnotă din lume. Dimensiunile acesteia erau de doar de 2,75 x 3.80 cm.

zece-bani

3. Biserica de lemn a Mănăstirii Săpânța-Peri este cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Construcția are o înălțime totală de 78 metri, se află pe malul Tisei și fost realizată între anii 1998 și 2003. Turla mănăstirii este vizibilă de la o distanță de cinci kilometri peste Tisa și poate fi admirată de românii din Transcarpația, regiune a Maramureșului istoric rămasă în Ucraina.

Manastirea-Peri

4. Cel mai scump ziar din lume este un ziar românesc. Zimbrulu și Vulturulu, gazetă bisăptămânală politică și literară și primul ziar de orientare unionistă, a apărut pe 3 iulie 1850, la Iași. Un exemplar din 1858, expediat către un destinatar din Galați, a fost achiziționat în anul 2007 de către colecționarul londonez Joseph Hackmey pentru suma de 1.115.000 USD (830.000 euro). Valoarea ridicată a exemplarului este dată și de faptul că acesta are aplicate pe prima pagina opt timbre din cea de a doua emisiune Cap de bour (unele dintre cele mai valoroase timbre din lume).

Zimbrulu-si-Vulturulu

5. Există o religie născută pe teritoriul României și care este astăzi este răspândită în Statele Unite ale Americii, Scoția, Țările de Jos și Ungaria. Este vorba desprecredința unitariană, care a apărut în Transilvania la mijlocul secolului al XVI-lea.

Biserică unitariană din San Jose, SUA

Biserică unitariană din San Jose, SUA

6. Canalul Dunăre-Marea Neagră este pe locul trei în lume în topul celor mai lungi căi de navigație create de mâna omului (după Canalul Suez și Canalul Panama). Pentru construcția sa au fost excavați 294 milioane m3 la canalul principal și alte 87 milioane m3 la ramura nordică, Poarta Albă-Midia Năvodari (mai mult cu 25 milioane decât la Canalul Suez și cu 140 milioane decât la Canalul Panama). Construirea canalului a necesitat o investiție de circa 2 miliarde de dolari, ceea ce presupune o durată de recuperare a investiției de peste 600 de ani…

Dunare-Marea-Neagra

7. Strada Sforii din Brașov este cea de a treia cea mai îngustă stradă a Europei (după Spreuerhofstraße din Germanania și Parliament Street din England Anglia). Strada are 83 de metri lungime, iar lățimea ei este cuprinsă între 1,11 și 1,35 m.

Strada-Sforii

8. Soprana Alma Gluck, una din cele mai faimoase artiste licrice ale lumii și prima cântăreață de operă care a reușit să vândă 1 milion de înregistrări, s-a născut La Iași, pe 11 mai 1884.

Alma-Gluck

9. Și, tot în 1884, Timișoara devenea primul oraș din Europa continentală cu străzile iluminate electric.

Timisoara

10. Cele mai vechi fosile de homo sapiens din Europa au fost descoperite în sud-vestul României, în Peștera cu Oase. Fosilele, provenind de la trei indivizi (numiți de cercetători “Oase 1″, “Oase 2″ și “Oase 3″), au fost datate la o vechime de 35.000 de ani, sau 40.500 folosind date calibrate.

Pestera-cu-Oase

11. Cea mai înaltă sculptură din Europa este chipul lui Decebal sculptat într-o stâncă de la Cazanele Dunării. Basorelieful are 55 m înălțime și o lățime de 25 m. Alte dimensiuni: lungimea ochilor: 4,3 metri; lungimea nasului: 7 metri; lățimea nasului: 4 metri.

Decebal

12. Palatul Parlamentului este cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume. Cu o suprafață desfășurată de 330.000 m², se află pe locul 2 în lume la capitolul “Clădiri Administrative” (după clădirea Pentagonului), iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai săi, pe locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spațiale de la Cape Canaveral din Florida și după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic.

Palatul-Parlamentului

13. Muzeul Astra din Sibiu este al doilea cel mai mare muzeu în aer liber din Europa. Se întinde pe o suprafață de 96 hectare, din care expoziția propriu-zisă ocupă 42 de hectare.

Muzeul-Astra

14. Cea mai lungă poezie de dragoste din lume este Luceafărul, de Mihai Eminescu.Un record “oficializat” în februarie 2009.

15. Cel mai vârstnic atlet din lume care a câștigat o probă de maraton este româncaConstantina Diţă. Aceasta a câștigat proba în 2008, la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing, la vârsta de 38 de ani.

Constantina-Dita

16. Pilotul de curse cu cea mai îndelungată carieră este românul Laurențiu Moldovan: 39 de ani și 364 de zile.

Laurentiu-Moldovan

17, Amfetaminele au fost descoperite și sintetizate pentru prima dată în lume de către românul Lazăr Edeleanu. Tot Lazăr Edeleanu este și inventatorul metodei moderne de rafinare a petrolului.

Edeleanu

18. Cea mai veche inscripție din lume pare a fi cea descoperită de arheologi pe șantierul autostrăzii Sibiu-Orăștie pe 31 octombrie 2012. Aceasta ar putea dovedi existența scrisului încă din neoliticul timpuriu (cca. 6600 – 5500 î.Hr.).

19. Cea mai veche vopsea cunoscută în istoria lumii a fost descoperită tot pe șantierul autostrăzii Sibiu-Orăștie.

20. Statuia Cristos Mântuitorul (Cristo Redentor) din Rio de Janeiro, Brazilia – statuie considerată una dintre minunile lumii moderne – are chipul sculptat de un românul Gheorghe Leonida.



sursa: http://webcultura.ro